Alex Ioniță a ținut să-i mulțumească lui Mihai Iosif pentru că l-a folosit în Rapid – Sepsi, scor final 1-1, meci din etapa a 26-a a Ligii 1. Mijlocașul de profil ofensiv a fost introdus în minutul 71, în locul lui Sefer și a reușit un gol de senzație.
Ioniță a adus egalarea în minutul 90+2, cu o scăriță peste portarul advers, Roland Niczuly. Jucătorul de 27 de ani încearcă să revină la forma de altădată, după seria de accidentări ce a culminat cu suspendarea din cauza dopajului.
Alex Ioniță are mare încredere că giuleștenii pot prinde play-off-ul, chiar dacă Farul are două două meciuri în minus. Rapid și Farul sunt la egalitate în acest moment, cu 36 de puncte. Dobrogenii ocupă ultima poziție care duce în play-off.
„Având în vedere ceea ce s-a întâmplat anul trecut eu m-am exprimat cu un răspuns pe care am vrut să-l dau. Antrenorul a vrut să joace cu doi atacanți azi, eu nu am făcut decât să intru și să marchez. Trebuia să am și eu noroc că am trecut prin multe, îmi doresc să revin la forma la care eram atunci când am ajuns la echipa națională.
A trecut foarte mult timp de atunci, îmi doream să ajung din nou aici. Păcat de egal, sperăm să ajungem în play-off, cu 9 puncte în următoarele 3 meciuri putem să ajungem în play-off”, a declarat Alex Ioniță la finele meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER